Armenii din nord-vestul Transilvaniei în anii instaurării comunismului (1945-1953). Mărturii documentare*

Prin volumul de faţă asistăm la restituirea unui fragment limitat de istorie, o istorie „prin cei mici”, trăitori într-o epocă de fundamentale schimbări de ordin politic, social şi economic, a căror reşedinţă nu doar simbolică este un loc parcă uitat de lume, încărcat de un soi de magie şi vegheat de o celebră icoană a lui Rubens, „Coborârea lui Isus de pe Cruce”. Iar acest modest centru urban de acum nu este altul decât prosperul, bogatul şi chiar celebrul centru de odinioară Armeneopolis, devenit în fond oraş tocmai datorită prezenţei aici a acestui important grup etnic.

Astfel, mai vechea Gherla de la finele de secol XIII, menţionată apoi ca Szamosújvár (Cetatea nouă de pe Someş) în 1721, devine oraşul armenilor, Armeneopolis sau Örményváros în 1726, ulterior purtând în documente şi denumiri precum Hayakaghak (în armeană), Armenierstadt sau Neuschloss (în germană).

De ce ne-am oprit doar asupra acestei comunităţi care, dacă în 1945 număra aproape 500 de suflete, în 1953 abia dacă mai avea jumătate? În vreme ce în România acelor timpuri existau grupuri oarecum compacte de armeni cu ponderi mult mai mari, cu un imens capital simbolic şi poziţii mult mai vizibile în chiar capitala ţării! În principiu, analizele socio-istorice agreează fără o minimă desconsideraţie tot felul de „mase”, dimensiunea constituind doar latura „vulgară” a sociologiei. Fundamentale apar acum în cercetarea istorică mecanismele, resorturile intime ce au acţionat aspra faptelor istorice, efectul de laborator al descifrării la scară micro-istorică a unor evoluţii care nu trebuie neapărat să le explice pe cele macro-istorice sau sociale.

Este tocmai ceea ce am încercat noi prin volumul de faţă: descifrarea mecanismelor de funcţionare ale unei organizaţii cu caracter etno-cultural, dar şi cu perfide funcţii politico-ideologice, produs al unui regim totalitar în curs de consolidare, cu o subtilă şi eficientă reţea de racordare atât la Partidul Comunist din România, cât mai ales la cel din U.R.S.S. şi, în special, la cel al R.S.S. Armenia, în intervalul de timp invocat în titlu. În plus, „efectul de laborator” rezidă în principal din specificul regional al acestor armeni, din nord-vestul Transilvaniei, care chiar dacă au fost relativ puţini ca număr, din punct de vedere cultural şi economic s-au bucurat în mod evident de o supra-reprezentare, cu rosturi istorice îndeajuns de bine conturate.

Oferim acum o sumă de mărturii relative la armenii din nord-vestul Transilvaniei în perioada instaurării şi consolidării regimului comunist de la noi. Corpul principal de documente se află în custodia filialei judeţene Cluj a Arhivelor Naţionale, într-un fond numit „Comitetul Democratic Armenesc”, ca parte a Arhivei P.C.R. locale. Pentru o mai exactă înţelegere a materialului am recurs şi la includerea unor documente de la sediul central al organizaţiei, aflate la Arhivele Naţionale din Bucureşti.

Publicarea volumului a fost finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

*Armenii din nord-vestul Transilvaniei în anii instaurării comunismului (1945-1953). Mărturii documentare, de Lucian NASTASĂ, Cluj, Edit. CRDE, 2008, 320 p., ISBN 978-973-7670-08-3.

Cuprins; Studiu introductiv; Notă asupra ediţiei
Lista documentelor; Documentele nr. 1-62
Documentele nr. 63-124
Ilustraţii
Indice

Întregul volum